Trandafirii pitici - informatii despre ingrijire,plantare,udare si multe altele

Trandafirii pitici sunt, in general, plante perfecte pentru gradini , terase si balcoane. Acestia adora lumina directa a soarelui, avand nevoie sa fie asezati la ferestre orientate catre nord.
Ce sunt trandafirii pitici?
Trandafirii pitici sunt versiuni miniaturale a trandafirilor obisnuiti.  Acestia se pot gasi intr-o gama variata de culori, aproape la fel de bogata ca si cea a trandafirilor normali. Una dintre diferentele intre aceste doua specii este aceea ca trandafirii pitici nu sunt parfumati.
Ingrijirea trandafirilor pitici
Trandafirii pitici pot avea flori in mod continuu, insa o conditie esentiala pentru ca acest lucru sa se intample, este aceea ca trandafirii sa fie tot timpul expusi la soare.
Udarea trandafirilor pitici
Un aspect important al ingrijirii trandafirilor pitici este udarea.  Acestia au nevoie de apa si umiditate, mai ales daca sunt la soare. Este indicat ca vara sa fie udati zilnic, iar in rest, doar cand pamantul de la suprafata este uscat. O planta care sufera din cauza lipsei umiditatii se va ofili si va fi invadata de acarieni (paianjeni mici, rosii). Totusi, apa nu trebuie sa balteasca in ghiveci deoarece radacinele vor mucegai.
Atentie! Chiar daca iarna are nevoie de lumina, este contraindicat  ca ghiveciul sa fie pozitionat pe un pervaz care se afla deasupra unui calorifer deoarece aceste va usca si mai mult aerul. O idee excelenta este aceea de a pune deasupra caloriferelor calde, recipiente pline cu apa – acestea vor mari nivelul de umiditate din camera (lucru benefic si pentru oameni).

Trandafirilor pitici le plac dusurile cu apa la temperatura camerei
. Asa ca, din cand in cand, in diminetile calde, ofera-le un dus cu stropitoarea (daca nu dispui de o stropitoare fa cateva gauri in capacul unei sticle si ai rezolvat problema). Totusi, nu trebuie sa ii aplici aceste dusuri foarte des pentru ca planta poate avea de suferit.
Taierea trandafirilor pitici
Ramurile trandafirului pot fi taiate in orice perioada a anului, dar este mai bine ca acest lucru sa se intample la inceputul verii si la inceputul iernii, pentru ca inflorirea sa fie la fel de bogata si sanatoasa si anul urmator. Asadar, nu permite ramurilor sa creasca dupa bunul plac, ci ocupa-te de forma lor.
De asemenea, este bine sa indepartezi florile uscate, ofilite, pentru a permite plantei sa isi continue dezvoltarea si inflorirea.
Crescatorii ne indeamna sa taiem ramurile trandafirilor oricand este nevoie: daca ramurile acestuia sunt uscate, trebuie indepartate imediat pentru sanatatea plantei.
Tratarea trandafirilor pitici
Ingrasamantul folosit la trandafirii pitici poate fi sub forma lichida, de praf sau de betisoare. Acesta trebuie sa aiba un continut echilibrat de azot-fosfor-potasiu. In comert se gasesc acum tot soiul de substante nutritive special pentru trandafiri, insa trebuie sa le utilizati cu mare atentie si sa urmati intocmai instructiunile de pe ambalaj. Foarte important este ca fertilizarea trandafirilor trebuie facuta doar in perioada de maxima dezvoltare, adica de primavara pana toamna. In niciun caz nu trebuie fertilizata planta pe perioada iernii.
Indepartarea acarienilor
Paienjenii si gandacii care invadeaza trandafirii pot fi indepartati cu ajutorul Mospilan-ului (un insecticid de ultima generatie, foarte eficient – poate fi utilizat cu succes pentru aproape orice planta). Insecticidul se gaseste in magazinele de specialitate (de exemplu Bricostore) si costa in jur de 4 ron.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gladiole-poze gladiole-informatii gladiole-plantare gladiole-bulbi gladiole

Cale - Specii cale, cultura calelor, informatii despre cale

Zambila - poze,ingrijirea si plantarea zambilelor